• English
  • Română
Wednesday, May 1, 2024
Beauty&Fashion MAKE-UP

MACHIAJUL, CHEIA FRUMUSEȚII

Ce este femeia? Femeia este și va rămâne mereu un simbol al frumuseții. Mai mult decât atât, putem spune că femeia este o opera de artă. Deși considerate un simbol al frumuseții, încă de la începuturi femeiile au fost preocupate de estetică și au căutat mereu modalități pentru menținerea frumuseții.

Observăm cu toții cum produsele cosmetice sunt de nelipsit. Dar frumusețea nu este determinată doar de produsele cosmetice. Frumusețea nu reprezintă în totalitate aspectul fizic, ci în primul rând partea spirituală. Ea deschide poarta spre respectul și admirația celor din jur.

Chiar dacă frumusețea interioară este cea mai importantă, ochiul uman tinde să observe în primul rând frumusețea exterioară. Să fim realiști prima impresie contează și este dată de aspectul fizic. Oricât de mult ar conta, frumusețea interioară nu poate fi descoperită doar dintr-o privire.

În acest caz, prietenul cel mai bun al femeilor este machiajul. Machiajul face diferența, oricât de puțin ai purta. Cum spune și Calvin Klein: “Cel mai bine este să arăți natural, dar pentru asta ai nevoie de machiaj.”

De multe ori, machiajele purtate de către fete pot fi puțin cam stridente, de aceea este important să ținem cont de momentul zilei și locul unde mergem.

Într-adevăr, machiajul chiar ne conferă un look mai fabulos si ne oferă mai multă încredere în noi, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne fie teamă de naturalețea noastră. Să fii natural e plăcut și chiar admirabil în ziua de azi, dar este normal să ne aranjăm și să fim îngrijite în fiecare zi. Fie că ieșim în oraș cu prietenii, la serviciu, la școală sau chiar acasă.

Recunosc  faptul că ador să port machiaj și să mă simt strălucitoare, dar sunt fericită și așa cum sunt. Machiajele îndrăznețe le folosesc doar pentru ocazii speciale, spectacole sau ședințe foto, în rest rutina mea de zi cu zi este foarte simplă.

Totuși, scopul machiajului este de a sublinia trăsăturile feței și de a pune în evidență frumusețea naturală. Adaugă un plus de feminitate chipului și înfrumusețează trăsăturile prin retușuri cosmetice delicate.

Alegerea produselor cosmetice și folosirea unei tehnici potrivite pentru aplicarea machiajului este deosebit de importantă. Folosirea corectă a unor produse cosmetice profesionale ne va oferi întotdeauna un machiaj remarcabil, de calitate, cu efect de lungă durată. Plus avem siguranța că produsele sunt testate dermatologic astfel încât să nu avem parte de surprize neplăcute.

În final, doresc să exprim faptul că produsele cosmetice într-adevăr ne oferă mai multă încredere și siguranță în noi, dar să nu uităm că fiecare suntem frumoși și unici în felul nostru și doar acceptându-ne vom fi mai fericiți cu noi înșine.

UNTIL NEXT TIME, MY LOVES! BYE! 🙂

 

 

Related Posts

No Comments

Leave a Reply

*

code