• English
  • Română
Wednesday, April 24, 2024
Life&People

CUM A FOST PAȘTELE?

Anul acesta am avut parte de un Paște grozav alături de familia și prietenii mei. Totul a fost minunat. Partea mea preferată din această perioadă a fost petrecerea la care am luat toți parte. Bineînțeles, exceptănd  faptul că acele tocuri mi-au provocat o mare durere, ca oricărei fete care dansa încontinuu, totul a fost exact cum ne-am așteptat.

M-am bucurat atât de mult datorită faptului că ne aflam din nou toți într-un singur loc. Ne-am putut distra după cum ne-am dorit. Să fiu sinceră, nu i-am mai văzut pe părinții mei dansând atât de mult de o lungă perioadă de timp.

Paștele ar trebui să fie despre dragostea și bucuria din sufletele noastre pe care le împărtășim alături de cei dragi. Este într-adevăr o sărbătoare unică ce merită celebrată. Este vorba despre ce facem noi pentru a ne  simți bine ca persoane. Din punctul meu de vedere, sărbătoarea Paștelui are loc în una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, peste tot se găsește parfumul florilor, și toată lumea știe faptul că acolo unde se află flori, acolo înflorește și speranța. Speranța că într-o zi vei fii suficient de matur, încât să știi că este OK să faci și pe altcineva să se simtă bine, nimeni nu este uitat.

TOATĂ LUMEA SE CONFRUNTĂ CU O LUPTĂ DESPRE CARE NU ȘTII NIMIC, FII BUN, CEEA CE OFERI VEI PRIMI ÎNAPOI MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU.

 

Related Posts

No Comments

Leave a Reply

*

code