• English
  • Română
Saturday, April 20, 2024
Life&People

MISS SKIRTBIKE ARAD 2019

Skirtbike, un eveniment care inspiră feminitatea, grația și diversitatea femeilor și a tinerelor domnișoare de pretutindeni, un eveniment fascinant și plin de culoare. Oferă șansa unei promenade unice doamnelor și domnișoarelor, de a-și pune în valoare propriul stil vestimentar și bicicleta decorată.

Înscrierile au avut loc în fața Primăriei Arad, unde sute de domnișoare s-au prezentat cu bicicletele frumos decorate pentru o plimbare în oraș. Mai târziu, sunetul de clopoței a pus stăpânire pe străzile Aradului, în timp ce oamenii de pe marginea traseului observau cu atenție combinația jucăușă de flori și ținute ale participantelor. La terminarea paradei, fetele doritoare au participat în cadrul concursurilor organizate de Skirtbike. S-au realizat multe tombole și, bineînțeles, să nu omitem titlurile oferite pentru Miss Skirtbike, Miss Asortată și Miss Summer.

Anul acesta am așteptat cu nerăbdare decorarea bicicletei și stabilirea ținutei. Totuși, am ales să ies din tipare și să realizez ceva complet diferit. Iubesc muzica rock, iar din acest motiv am decis ca ținuta mea din acest an să se axeze pe stilul rock. Am dorit să compun o ținută originală, dramatică, îndrăzneață și greu de uitat. Procesul alcătuirii acestui aspect nu a fost ușor, dar m-am distrat pregătindu-mi bicicleta cu cele mai reprezentative accesorii rock. Spre surprinderea mea, oamenii au fost foarte impresionați de costumație, astfel încât până și jurații au apreciat îndrăzneala și originalitatea apariției.

M-am simțit onorată și fericită să primesc titlul de Miss Skirtbike Arad 2019. Mulțumesc din suflet juriului! Skirtbike promovează stilul de viață sănătos, dăruind o pată de culoare și starea de spirit necesară Aradului. Sper ca tot mai multe femei și tinere domnișoare să participe la acest eveniment!

UNTIL NEXT TIME, MY LOVES! BYE! <3

Related Posts

No Comments

Leave a Reply

*

code