• English
  • Română
Wednesday, December 11, 2019
School

INTERVIU CU DOAMNA DIRECTOR PAȘCALĂU MARIA

Eu împreună cu colega mea de clasă, Despina, am avut un proiect școlar de realizat, să luăm un interviu unei persoane cu realizări semnificative. Pentru acest interviu am ales o persoana foarte specială nouă, și anume pe doamna Pașcalău Maria, director la Liceul Național de Informatică Arad. Aceasta ne-a impresionat din toate punctele de vedere, începând de la postură, eleganță și vorbire până la sentimentele de admirație care ni le-a transmis.

În primul rând, bună ziua! Bine v-am găsit și mulțumim că ați acceptat să ne acordați acest interviu cu tema „O persoană importantă cu realizări semnificative”. Faptul că sunteți unul dintre cei mai buni lideri ai instituțiilor de învățământ, un manager și un conducător desăvârșit, sunteți o femeie invidiată, aș putea spune, de multe altele datorită abilităților și talentului înnăscut, iar de realizările dumneavoastră avem parte noi, elevii din acest liceu.

Vă mulțumim pentru tot efortul depus zilnic în organizarea și dezvoltarea acestei instituții. Dar noi, ca multe alte persoane, ne întrebăm cum este doamna Pașcalău, ca om. Aș dori să încep cu prima întrebare:

1. Cum a fost copilăria dumneavoastră și unde ați petrecut-o?
Provin dintr-o familie cu trei copii, eu fiind la mijloc. Am un frate mai mare, profesor și o soră mai mică, inginer. Am avut o copilărie normală, fără excese, dar și fără nici un fel de lipsuri. Nu ne-a lipsit niciodată nimic și partea cea mai importantă este că, mama, dar și tatăl, ne-au asigurat absolut tot necesarul școlăresc. Fiind trei copii, fiecare dintre noi avea propria sa culegere, astfel încât să nu așteptăm la rând unul după celălalt. Școala a fost punctul forte în toată copilăria noastră. A fost ținta spre care fiecare dintre noi am fost încurajați să ne îndreptăm, spre viitoarea meserie, spre viitoarea profesie. Atât fratele meu, cât și eu, ne-am dorit să devenim cadre didactice, profesori. Iată, am devenit profesoară și sunt în al 36-lea an de învățământ și în fiecare minut am făcut doar meseria pe care mi-am ales-o.

2. Ce școli și studii ați urmat ?
Ca orice tânăr, școala gimnazială, un liceu cu profil mate-fizică, intensiv fizică asta înseamnă 8 ore de fizică pe săptămână și să nu uităm că sunt profesor de fizică și ca atare mi-am ales bine secția, profilul care m-a ajutat mult. Apoi, Univesitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Fizică, făcută toată la zi. M-aș bucura foarte mult daca elevii mi-ar urma exemplul. Recunosc, am fost un adolescent extrem de serios, asta nu înseamnă că n-am văzut filme sau n-am mers la discotecă sau ce mai era la vremea respectivă, dar nu am neglijat niciodată școala. Am știut întotdeauna unde sunt și unde doresc să ajung.

3. Puteți să ne spuneți o întâmplare haioasă sau plăcută din timpul liceului?
Întâmplări haioase….Poate că una din ele este că făceam parte dintr-o clasă în care eminamente aveam colegi băieți, iar poate că unele influențe și-au pus amprenta asupra mea. Influențe masculine, în sensul de rigoare, lucru făcut temeinic. Ne-am educat frumos unii pe alții. Poate că, de mică, de la grădiniță, am avut aceste abilități de lider. Asta este clar. De exemplu, la grădiniță, doamna educatoare îmi încredința cu siguranță rolul de “Scufița Roșie” sau “Alba ca Zăpada”. În liceu am fost lider, șefa clasei, am făcut parte din Comitetul elevilor la nivel de liceu, tocmai pentru că cei din jurul meu aveau încredere atât în ideile mele, cât și în aplicativitatea lor sigură.

4. Din curiozitate, mai țineți legătura cu foștii dumneavoastră colegi?
Da. Am avut întâlniri, poate nu chiar cu regularitate, dar am avut. Legăturile din facultate sunt mult mai trainice. Poate și pentru faptul că eram adulți și poate relațiile au fost un pic așezate pe niște termeni mai clari. Sigur, păstrez legătura cu o bună parte din colegii din liceu, o bună parte dintre ei sunt plecați din țară, dar acum tehnologia și internetul ne permite o legătură la distanță. Dacă tot era vorba de o întâmplare hazlie, la întâlnirea de 25 de ani de la facultate, unul dintre colegi a mărturisit, după 25 de ani, cât de îndrăgostit era de mine și ce mult m-a iubit în perioada aceea. Evident, am rămas șocată și uimită când am auzit.

5. Cum erați în perioada în care aveați aceeași vârstă ca noi?
Extrem de entuziastă, ca și astăzi. Schimbări majore nu s-au petrecut în felul meu de a fi. Am încercat să rămân același om jovial, același om corect și același om riguros. Atunci când eram de vârsta voastră, credeam că la firea și temperamentul meu nimic nu este imposibil. Nu eram nici o visătoare, să nu percep realitatea din jurul meu, dar în mentalul meu era că orice lucru dacă ți-l dorești, ar putea să devină și posibil, realizabil. Multe dintre visele de atunci au devenit realitate.

6. Am dori să știm exact de la dumneavoastră, ce înseamnă să conduci o școală?
Oooo…Înseamnă mult, înseamnă o doză de curaj, înseamnă o putere de muncă, aș putea să spun fără limite; îți trebuie multă abilitate pentru a conduce o școală, la prima vedere pare simplu, dar în momentul în care intri un pic în detaliu, înseamnă relația ta cu elevi de diferite generații, de diferite vârste, înseamnă munca alături de colegi adulți, fiecare cu problemele sale, fiecare cu personalitatea sa. Mereu am tratat și personalul nedidactic, ca pe colegii mei chiar dacă vorbim despre doamna de serviciu sau despre domnul portar, mecanic sau îngrijitorul din unitatea școlară. Trebuie să ai putere de adaptabilitate, trebuie să cobori la nivelul copilului de 6 ani și să-l faci să înțeleagă că anumite lucruri se pot produce în școală sau nu. Să te cobori la nivelul copilului de gimnaziu este dificil dar, și mai sensibilă este situația în care trebuie să intri în pielea tânărului adolescent și să încerci să îi înțelegi starea lui la un moment respectiv sau într-o anumită etapă. Mă asigur de feedback-ul din partea tuturor celor amintiți și pot să spun că e în regulă. Altfel, nu ar mai fi fost o școală de succes. Va rămâne și va fi în continuare, dacă lucrurile se mențin în niște parametri. Este un efort colectiv, sigur că liderul dă tonul, dar punerea în aplicare se face împreună, de către noi toți. Când spunem că o școală este grozavă, înseamnă că de la cel mai mic până la cel mai mare elev, fiecare își aduce aportul său la starea de succes a unei școli.

7. Ați avut mereu acest țel de a deveni lider?
Nu. Categoric nu. Și o pot spune acum, după atâția ani de zile în care am fost șef de clasă, am răspuns de activitatea din liceu, din facultate, deși nu am fost studentul numărul 1. Eram acolo, pe locurile trei-patru. Ce-i drept, am terminat Facultatea de Fizică, una destul de grea. Îmi amintesc cu drag de un coleg care din anul I și până la terminare, în afară de 10 nu a avut altă notă, dar a terminat și cu o dioptrie de – 16 din cauza studiului. În cei 4 ani de zile, am fost responsabilă de an. Nu mi-am dorit lucrul acesta; lucrurile acestea vin dinspre colectiv către persoană. Atunci când mi-am început cariera didactică, am făcut-o cu maximă plăcere și m-am simțit extrem de bine în calitate de diriginte. La un moment dat, m-au propulsat în funcția de inspector general timp de aproape 5 ani de zile, după care am revenit în colectivul din care am plecat. Apoi, dinspre colectiv a venit ideea că trebuie produsă o schimbare, așa că mi-au propus să preiau frâiele. Acest lucru s-a întâmplat în 2004. Până în anul 2016, când s-a produs marea schimbare, școala pe care am condus-o devenise, cu toată modestia- “un brand” al Aradului. Atunci când pronunțai Școala Gimnazială nr. 5, toată lumea știa despre ce anume este vorba. Vorbim despre o muncă în echipă, dar și a unui lider care nu a scăpat deloc de sub control situația. Nu a scăpat din mână niciodată frâiele și direcția în care trebuie școala să se îndrepte. Din anul 2016, de când din cele două unități școlare a rezultat Liceul Național de Informatică, desigur, traseul traiectoriei este total altul față de cum era înainte. Realitatea ne confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun. Trebuie doar să ne menținem. Este o școală în plină dezvoltare. În momentul de față, pregătim documentația pentru obținerea titlului de Școală Europeană pentru a patra oară. Adunând documentația, constat cu bucurie faptul că avem ce depune și cu ce argumenta și asta vi se datorează și vouă, elevilor.

8. S-au depus anumite eforturi pentru schimbarea liceului. Sunteți mulțumită de rezultatul general?
Niciodată. Atunci când pronunțăm numele “Pașcalău”, niciodată nu o să fim mulțumiți. Întotdeauna există loc de mai bine. Important este să îți evaluezi corect starea în care se află instituția școlară și să îți fixezi obiective imediate, pe durată medie și, cel mai important, obiective de lungă durată.

9. Cum credeți că ar trebui să participe elevii pentru continuarea dezvoltării liceului?
Singura menire sau principala activitate a elevilor este de a învăța, fie că vorbim de clasele primare, fie că vorbim de clasele de gimnaziu sau de elevii de la liceu, toți copiii sunt buni, învață, merg la concursuri și primesc diplome. Fiecare elev e bun în felul său. Chiar dacă unii nu învață la fel de bine ca alții, cu siguranță sunt buni la altele. Bineînțeles, așteptările celor de la liceu sunt maxime. Apariția celor trei cercuri de robotică înseamnă extrem de mult pentru tineri și mă bucur foarte mult că se implică, participă la multe concursuri și fac cu pasiune și plăcere acest lucru.

10. Cum credeți că vă percep elevii?
Delicată întrebare. Aici ar trebui să fiu foarte atentă pentru că feedback-ul îl am și dinspre elevi, dar și dinspre adulți. Obișnuiesc să le pun elevilor întrebarea: „Da-ți o notă!” Nu mie, ci la ceea ce vi se întâmplă. Clar, nu am auzit vreo notă mică. Dacă nota a fost acceptabilă, atunci am pus întrebarea: „Ce lipsește ca să fie nota maximă?” și sigur că elevii mi-au răspuns. Și de cele mai multe ori, elevii spun: „Zece, doamna!”, iar eu zic că poate nu este totul perfect.

11. Ce schimbări ați observat de la o generație la alta pe parcursul anilor?
Ooo…sigur schimbările sunt majore și trebuie să spun că am avut bucuria să funcționez în școli, mă refer la Liceul Pedagogic și la instituția în care ne aflăm. Am avut parte de elevi și, desigur, cu sprijinul familiilor lor, de elevi buni, preocupați de ceea ce înseamnă școală. Schimbările sunt radicale, dacă stau să mă gândesc la mine ca adult, în 2004, atunci când am preluat direcțiunea, funcționam cu un telefon fix, iar acum, în 2019, vorbim desigur de telefoane mobile, performante, de accesul la internet. Bineînțeles, trebuie să fim atenți, deoarece aceste lucruri pot avea un rol benefic sau unul mai puțin benefic.

12. Dacă ar trebui să vă caracterizați în doar 3 cuvinte, care ar fi acelea?
În primul rând, exigența, asta este clar. În al doilea rând, sunt un om extrem de jovial și în al treilea rând, perseverența.

13. Care este cea mai frumoasă experiență pe care ați trăit-o în acest liceu?
A fost odată, momentul 15 septembrie 2016, când pe lângă cei 1000 de elevi pe care îi avea Școala Gimnazială nr. 5, s-au adunat cei aproape 500 de elevi ai liceului cu care ne-am unit și, desigur, cuvintele sunt poate prea puține în raport cu imaginile de la acel moment. Și anume, o curte mare, plină de elevi, de la 6 ani până la 18 ani și o mare mulțime de părinți care au venit și au participat la acest eveniment. Clar, a fost momentul zero, ca și momentul nașterii unui individ.

14. Care sunt planurile de viitor asupra școlii pe care o manageriați?
Dorința de a obține în continuare statutul de “Școală Europeană”. În septembrie 2018, școala a obținut statutul de “Școală Ambasador a Uniunii Europene”. Legat de roboți, sincer mă gândesc la o locație în care să facem “o mică uzină”, pentru că sunt tot mai mulți doritori, iar atunci mă gândesc la o locație pe care să o dedicăm elevilor cu preocupări de robotică.

15. Fiind foarte ocupată cu lucrurile ce țin de conducere, cum reușiți să împăcați viața profesională cu cea de familie?
Mai greu. Aici ar trebui întrebată partea cealaltă. Trebuie să recunosc faptul că îmi este foarte greu să mă deconectez. Cei peste 1500 de copii din 53 de clase, înseamnă mult. Cu siguranță, sunt ajutată și de ceilalți colegi. Atunci când ajung acasă, îmi reproșez faptul că nu reușesc să mă deconectez de ceea ce înseamnă școală. Vorbeam de pasiunea și determinarea cu care fac totul. Dacă de mâine nu mai doresc să fiu director și dacă consider că nu mai pot, cred că gestul cel mai elegant este să te ridici și să spui: “Mulțumesc, până aici am făcut maxim, de aici încolo poate continua altcineva.” Nu o să mă plâng niciodată cât de greu este. Le-am propus colegilor mei “O zi cu directorul”, adică să vină să petreacă o zi cu directorul de la prima oră și până când închid biroul. Pot fi zile foarte grele sau zile mai ușoare dar, una peste alta, nu o să mă audă nimeni văitându-mă. Meseria se fură, tocmai de aceea directorul și directorii adjuncți stau în același birou, tocmai pentru a avea o comunicare permanentă.

16. Ați avut vreun regret de-a lungul timpului?
Da. Sigur că da. Nu pot să nu spun faptul că nu am copii, personal. Este un mare gol și poate că și de aici pasiunea și aplecarea către copii. Este un episod neplăcut din viața mea; copiii au existat și au fost două momente total nefericite în care au dispărut. Bineînțeles că viața merge mai departe, nu avem ce face. La întrebarea: ”Aveți copii?” răspund cu mare drag: “Da, vreo 1500!”. Poate și acesta a fost unul din motivele pentru care m-am aplecat maxim asupra a ceea ce înseamnă starea de bine a copiiilor.

17. Dacă ați avea un motto pentru întreaga carieră, care ar fi acela?
Să-ți alegi cu atenție meseria care crezi că ți se potrivește, să o faci cu dăruire maximă, fără rezerve și să-ți pese în fiecare moment de tine și de cei din jurul tău.

18. La finalul acestui interviu ne-ar plăcea să ne oferiți un sfat atât nouă elevilor, cât și profesorilor.
O, Doamne! Am putea sta aici mult și bine. Prin natura funcției și poate prin natura meseriei, clar mă aflu în situația de a da sfaturi în orice moment. Dacă mă refer la elevi, ele nu vizează neapărat latura cu învățătura. Poate că o notă de 6, pentru un tânăr, înseamnă mai mult decât o notă de trecere. Nu toți copiii pot avea doar note de 9 și 10. Dacă mă refer la colegii mei, sigur că sfaturile sunt omniprezente; în sensul de a fi corecți față de elevi, de a fi onești cu ei, să le pese și să-i intereseze frământările copiilor. De multe ori le spun: “Nu începeți ora până nu vă aruncați privirea asupra tuturor elevilor!” și este imposibil să nu observe ceva. Cum ar fi tristețea, îngrijorarea sau chiar starea de bine. Foarte mult contează aceste lucruri.

Vă mulțumim pentru timpul acordat și sperăm că v-a plăcut acest interviu.

Cu mare drag !

 

 

Related Posts

No Comments

Leave a Reply