• English
  • Română
Thursday, March 28, 2024
Life&People

DARURI PENTRU SUFLETE PURE

De Crăciun, eu împreună cu organizația Miss Arad am mers în vizită la Centrul de plasament Oituz pentru a le ura Sărbători fericite copiilor și a le împărți cadouri. Am așteptat cu entuziasm această primă acțiune în colaborare cu DGASPC Arad. Acolo, asistenții sociali se străduiesc pentru a le oferi un cămin cât mai confortabil, călduros și sigur copiilor. Ei își însușesc pe deplin rolul părinților pe care acești copii, mai puțin norocoși decât noi, nu i-au avut alături de ei pe întreg parcursul copilăriei. Ei încearcă să-i educe în așa fel încât să devină niște oameni respectuoși, și totodată, le oferă sprijinul de care au nevoie pentru a-și forma încrederea de sine. Ei îi modelează cu ajutorul compasiunii pe care o poartă în suflet față de copii, vor să-i accepte așa cum sunt și să-i ajute să devină oameni cu perspectivă. Le explică ce e bine și ce e rău și le alină durerea în momentele grele, exact cum ar trebui să facă un părinte.

Din prima mea vizită la centrul de copii, am observat cât de politicoși și simpatici sunt toți. După ce s-au obișnuit cu prezența mea și a Adelei Czebely, organizatoarea concursului Miss Arad, au vorbit deschis cu noi. Când îi vezi pur și simplu te învăluie un sentiment de speranță și asta li se datorează celor care se ocupă de ei. DGASPC Arad asigură un trai mai mult decât decent copiilor, nu le oferă doar resurse materiale (o casă, haine, mâncare, jucării etc.), ci lucruri esențiale în creșterea și dezvoltarea psihologică și emoțională a unui copil. V-ați întrebat vreodată ce s-ar alege de un om fără dragoste, înțelegere sau protecție? Coordonatoarea centrului, doamna Florentina Popa, mi-a împărtășit câte ceva despre experiențele prin care au trecut copiii și care a fost rolul ei in acestea, dați-mi voie să vă spun că rămâi uimit de anumite situații. Totuși, ce m-a impresionat cel mai mult a fost când mi-a zis: ”Nu trece o zi în care să nu-mi spună că mă iubesc.” Asta demonstrează suportul oferit de cineva care le vrea binele.

Doamna Florentina Popa mi-a explicat că majoritatea acțiunilor de voluntariat au loc de sărbători. Ar fi frumos dacă ar avea loc pe tot parcursul anului pentru că ei au nevoie de ajutor tot timpul. Trebuie să luăm inițiativă. Merită să ne petrecem un pic din timpul nostru pentru a face un copil să zâmbească, de aceea încurajez voluntariatul. DGASPC Arad este o organizație deschisă la noi colaborări, încercând mereu să le îmbunătățească pe cât posibil viața tinerilor din aceste centre. Eu și organizația Miss Arad suntem mai mut decât bucuroși să ajutăm toți copiii implicați în proiectul acesta.

Le mulțumesc celor de la DGASPC Arad pentru că ne-au primit cu brațele deschise și abia aștept următoarele activități care vor avea loc împreună cu copiii de la Centrele de plasament din Arad.

UNTIL NEXT TIME, MY LOVES! BYE! <3

Related Posts

No Comments

Leave a Reply

*

code